Am fost plecat vreo 5 zile din patria-mamă, pe meleaguri otomane, fără net, cu soare, vânt, oameni frumoși și chef de voie bună. Toate bune și frumoase până m-am întors în România și azi am deschis canalele de comunicații.
M-a izbit încă o dată incompetența și inutilitatea celor care, cică, ar trebui să guverneze țara asta.
Au făcut o mare bâlbă, numită procedura de impozitare a drepturilor de autor și a convențiilor civile de prestări servicii, prin care pun pe drumuri și la cozi 500.000 de cetățeni Nu o să insist pe subiect, ci te las să cauți pe Google mai multe pe subiect(bine, poți să începi de aici, de aici sau de aici).
În altă ordine de idei, o să povestesc aici, dacă o sa am timp de cozi și taxe, despre cât de bine știu turcii să își vândă marfa și cum e mai important să iei 15 lire decât să pierzi 25 sau cum te pot face niște chelneri să te simți bine într-un local departe de a fi deosebit.
Foarte mulţi oameni au impresia că în momentul în care li se dă ocazia să critice/să de într-un om sau într-un proiect, trebuie să o şi facă.
Ei bine, nu cred că respectivii conştientizează că îşi rup atunci orice urmă de colaborare viitoare cu persoana/proeictul/firma + prietenii lor, iar experienţa spune că vor mai exista cel puţin 2-3 ocazii în care se vor mai întâlni. Atunci poate va fi vorba de o sumă mare sau de nişte beneficii foarte faine, la care “gură bogată” nu va mai avea acces.
Contextul e de aşa natură în momentul ăsta încât m-am tot lovit de diverse probleme şi diverşi oameni. Dacă m-aş fi apucat să arunc cu noroi în stânga şi în dreapta, aş fi avut mult de pierdut, pentru că, de bine, de rău, mai vreau să am loc de bunăziua cu diverşii. Asta nu înseamnă că tolerez orice mizerie, din capul locului.
Nu, am altă abordare:
În primul rând nu speli rufele în public – vorbeşti direct cu omul cu care ai problema, respectiv cu un reprezentant al firmei-serviciului respectiv. Aşa ai mult mai multe şanse să rezolvi problema omeneşte şi benefic de ambele părţi. Pur şi simplu nu ajută dacă dai pe Twitter, pe blog sau pe Facebook cât de mizarbil e X sau Z.
Apoi, dincolo de locul în care comunic, vine modul în care aleg să o fac. Amabilitatea are de cele mai multe ori trecere, versus agresivitatea naturală E mult mai simplu, la început, să te enervezi şi înjuri. Încearcă să dai argumente, să discuţi civilizat, pentru că, la final, o să fii mult mai câştigat.
Dacă n-ai cu cine, înseamnă că trebuie să schimbi colaboratorul/providerul de serviciu.
E mai simplu să te porţi civilizat.
Articolul ăsta e inspirat din câteva treburi proprii, Simona(contraexemplul ilustrat in articol, LE:adica prostul de internet nu stie sa se poarte, ca să fim bine înţeleşi) şi Zoso(motivul pentru care românii nu prea ştiu să argumenteze).
Acum 3 ani de zile era 2007. Atunci am împlinit un an de stat în Bucureşti, după ce venisem în toamna lui 2006 la facultate tocmai din Baia Mare, unde mi-am petrecut primii 19 ani de existenţă. Scriu despre lucurile astea pentru că am preluat o mică leapşă de la Ionuţ, care se gândea cum să readucă în atenţie conţinutul mai vechi de pe blog. La mine nu e cazul să fac asta, pentru că blogul, în forma lui actuală nu are decât un anişor, acum în Iulie îl împlineşte.
*imaginea asta e superbă. păcat că mi-au furat bicicleta aia
În altă ordine de idei mi s-a părut o ocazie bună să îmi reamintesc ce făceam atunci:
eram în primul meu an de Facultate-AIESEC
în prima parte a anului am lucrat ca responsabil financiar în organizaţie – nu mi-a plăcut
am făcut parte din organizarea uneia din cele mai mari conferinţe internaţionale din reţeaua AIESEC – International Trainers Congress 2007 – ITC
dansam pe scenă Roll-call-uri în faţa a mii de oameni in Piaţa Universităţii Read More
Mă uitam acum pe lista de articole scrise aici și îmi dau seama că e un gap destul de mare. Dacă ești cititor fidel, s-ar putea să te intereseze de ce am absentat atâta vreme de pe blog.
- am terminat și ultimul examen din sesiunea de la Comunicare
- am avut multă treabă acasă și la birou
- mi-am căutat și cumpărat prima mașină
- am fost la mare tot weekendul
Cam astea sunt, pe scurt motivele pentru care nu mai publicasem nimic de marțea trecută Promit să mă țin de treabă de acu înainte.
De două zile mi-am uitat căștile în garsoniera de la peste 10 km distanță de locurile în care mă învârt de obicei(centru) și mi-e o ciudă de mor. Nu știu dacă ți-am mai povestit în articolul despre ritualul meu de blogger, dar în fiecare dimineață, în drum spre birou, ascult muzică de pe iPhone, 2-3-4 melodii, cât îmi permite acum drumul scurt. Dar melodiile respective fac diferența dintre o zi bună și una așa-și-așa.
Mă descurc cum pot – ascult la birou în surdină muzică de pe Youtube(e bună și la așa ceva social media). Dar se simte deja lipsa muzicii date la maxim în căști, pe care să o simt, care să mă deconecteze(chiar și pentru 10 minute din cotidian).
Am încercat să suplinesc lipsa căștilor speciale de iPhone cu niște căști împrumutate – n-a mers, nu se auzea la fel, avea un bârâit ciudat, așa că am renunțat. Tot încerc să caut o soluție să îmi revin, să ascult iar muzica, fără să trebuiască să fac drumul ăla de o oră și ceva…
Azi n-am chef să scriu ceva elaborat pe blog, așa că vă dau niște chestii faine pe care le-am cules de pe net – comics, packaging și idei creative. Pe mine ma ajută să rezonez mai bine cu ce am de făcut. Poate te ajută și pe tine.
Din rubrica ”nu faceți ca mine” am extras minunăția de experiență prin care am trecut în weekendul ăsta. Dacă trăiești în altă țară sau pur și simplu nu îți pasă de ce se întâmplă pe afară, a fost cel mai hardcore weekend din punct de vedere al zăpezii. Tocmai în weekendul ăsta, eu m-am decis că e momentul să văd Bâlea și, respectiv, Transfăgărășanul. Am urcat sâmbătă dimineața până la Capra, la cabana-hotel de 5 3 stele, despre care o să povestesc cu altă ocazie.
Toate bune și frumoase până aici, ne-am dat, ne-am distrat și a venit duminică, ora 16:00, când am luat-o pe drumul de întoarcere. Am așteptat așa de mult ca să treacă cel puțin de două ori plugul pe transfăgărășan, pentru că a nins continuu de sîmbătă seara până duminică(cam 30 de cm de zăpadă în plus față de ce era deja pe acolo). Drumul de la Capra până la Curtea de Argeș aa fost, în mod surprinzător, cel mai simplu și cel mai safe – 2 ore de mers, dar lejer, neaglomerat.
Problemele au început de la Pitești spre București, pe autostrada vieții(A1), pe care era să nici nu mai intrăm, pentru că am ajuns pe la 19 și 20 și autostrada s-a închis la 20:00. Inițial am crezut că e iar un exces de zeldin partea poliției, dar pe la km 70 m-am lămurit că treaba era groasă – atât pe sensul nostru, cât și pe cel din București spre Pitești(care era închis de mai mult timp), zăpada ajungea și la 10 cm adâncime pe partea rulabilă, iar pe margine avea spre jumătate de metru.
În afară de problema zăpezii, a trebuit să ne confruntăm cu prostia deja celebră a șoferului român
mârlanul cu SUV – trecea în depășire prin dreapta, pe autostradă
un țăran cu Megane, grăbit al naibii, pe care l-au blocat doi să depășească, numai de ciudă, așa
ne-am distrat de un biet pasager care a coborât să își facă nevoile peste balustrada de la autostradă și a căzut de două ori când urca înapoi, spre mașină
autocarul maniac – băga viteză pe zăpadă, ce contează că avea zeci de pasageri
Și astea sunt doar câteva exemple – de aia au fost blocate drumurile. Oricum, am reușit să trecem de toate obstacolele și, după 7ore și ceva, am ajuns în București.
Cred că rareori găsesc un articol pe care merită să îl dau ca atare pe blogul meu. De data asta așa s-a întâmplat. Mă bucur să văd că au început să apară fete care gândesc în sens invers decât feministele fanatice – vor să fie femei. Chestia asta nu poate decât să mă bucure, pentru că ele vor să revină la dependeța dulce, la vulnerabilitatea sexy, la tot ce diferențiază femeia de bărabat(în sensul bun).
Mai jos aveți un citat din articol, pe care vă recomand să îl citiți – mai ales feministele convinse.
“Iubito, vine toamna sa decline, sa macine, sa naruie, sa rupa al lumii apogeu de feminine…”
De ce sa distrugi orice norma sociala de estetica feminina? De ce sa-ti negi dreptul de a te bucura de acest aspect? Nu pot crede in emancipare, nu o pot aprecia. O femeie nu e asemenea unui barbat.
Eu nu vreau sa fiu asemenea unui barbat.
Nu o să insist pe subiect, ci te las să cauți pe Google mai multe pe subiect(bine, poți să începi de aici, de aici sau de aici).
Promit să mă țin de treabă de acu înainte.
Loading ...
